Hormon de creștere

Hormonii de creștere reglează diferite procese care au loc în corp, dar nu toate au de-a face cu înălțimea. Aceastea includ:

  • Stimulează procesul de creștere și asigură cantitatea corectă de grăsime, apă și mușchi din componența organismului.
  • Promovează creșterea celulelor și a țesutului osos.
  • Ajută la maturizarea mușchilor și țesuturilor (ex : creșterea masei musculare în timpul adolescenței).
  • Au rol în concentrare și memorare.

Pentru a afla mai multe despre hormonii de creștere vizitați secțiunea noastră ‘Despre creștere’. 

Deficitul hormonilor de creștere

Deficitul hormonilor de creștere are loc atunci când corpul nu mai este capabil să producă destui hormoni de creștere necesari creșterii și dezvoltării.

Cauza generală a deficienței hormonilor de creștere este necunoscută, dar poate să apară datorită unei insuficiențe a glandei pituitare care produce hormonii de creștere sau datorită unei probleme grave a creierului.

Copiii cu deficiențe ale hormonilor de creștere va avea de obicei o burtă mare și o față rotundă. Deși ei vor fi mai scunzi, trunchiul, mâinile și picioarele vor fi bine proporționate.

Tratamentele cu hormoni de creștere

Termenul medical pentru hormonul de creștere este somatotropina. Sunt mai multe mărci valabile, iar doctorul dumneavoastră va decide care produs este mai potrivit.

Cum sunt folosiți hormonii de creștere ?

Se administrează o dată pe zi – ca o injecție sub piele (cunoscută și sub numele de injecție subcutanată), de obicei seara. De acolo, intră în vasele sanguine și se răspândesc în tot corpul. Doctorul dumneavoastră sau o asistentă vă vor explica felul în care se administrează această injecție.

Există mai multe tipuri de injecții ?

Există mai multe metode de a administra o injecție. Unele cu ac, altele fără ac.

În general injecția ar trebui administrată în zone diferite ale corpului în fiecare seară, pentru a preveni reducerea stratului de grasime de sub piele (grăsime subcutanată), la locul injectării.

Cât timp trebuie să foloseasca copilul meu hormonii de creștere ?

Tratamentul durează de obicei până la maturitate. În unele cazuri tratamentul cu hormoni de creștere este continuat și după această vârstă.

Administrarea unui tratament cu hormoni de creștere zilnic, poate fi stresantă și plictisitoare. Totuși, nu este recomandat să se oprească tratamentul fără aprobarea doctorului. Țineți minte că oasele vor crește atâta timp cât tratamentul este în desfășurare. Dacă acesta este oprit, copilul trece din pubertate la maturitate, cartilajele de creștere se vor închide și nu vor  mai exista alte modalități de creștere în înălțime.

Așadar, este important să faceți copilul dumneavoastră să înțeleagă de ce acest tratament trebuie urmat. Doctorul dumneavoastră va discuta cu el, dar copilul va avea nevoie și de suportul părinților și al prietenilor pentru a înțelege de ce acest tratament are o importanță primordială.

Dacă copilul sau dumneavoastră aveți dubii, le puteți discuta cu doctorul dumneavoastră – cu siguranță are multă experiență cu aceste probleme.

Acesta va decide când este necesar ca tratamentul să fie oprit. Dacă copilul crește mai puțin de 1-1,5 cm pe parcursul a 6 ani, este destul de probabil ca acesta să nu mai crească. O radiografie a mâinii va arăta dacă plăcile de creștere s-au închis.

Care ar putea fi efectele secundare ale hormonilor de creștere?

Ca toate medicamentele, hormonii de creștere pot avea unele efecte neplăcute. Cele mai comune efecte secundare includ retenția de apă, dureri articulare, tulburări nervoase și schimbări în metabolism. Ar trebui să discutați orice problemă cu doctorul dumneavoastră cât se poate de devreme.

Rate this content

Average: 3.6 (5 votes)

Feedback Form