Adresați-vă doctorului dumneavoastră

Dacă sunteți îngrijorat cu privire la dezvoltarea sau înălțimea copilului dumneavoastră, cel mai bun lucru este să consultați medicul. El va fi în măsură să aprecieze dacă e nevoie de investigații suplimentare.

Când trebuie să vă adresați medicului

Puteți fi nesigur dacă problemele cu înălțimea copilului justifică sau nu o vizită la medic, dar dacă aveți totuși îndoieli, nu ezitați să le discutați cu acesta.

Mai jos sunt câteva dintre semnele de deficit de creștere pe care ar trebui să le urmăriți:

  •  Creștere lentă - acest lucru poate fi observat în copilărie, dar în unele cazuri poate să nu fie evident până la vârsta de 2 sau 3 ani.
  •  Înălțimea redusă - copilul dumneavoastră poate fi mult mai scund decât majoritatea copiilor de aceeași vârstă și sex.
  •  Aspectul grăsuț - copilul dumneavoastră poate avea proporții normale ale corpului, deși aspectul poate fi dolofan.
  •  Fața copilărească - fața copilului arată mai tânară decât a copiilor de aceeași vârstă.
  •  La copiii mai mari, pubertatea poate fi întarziată sau să nu apară deloc.

Pregătirea pentru o vizită la medicul dumneavoastră

Când vă vizitați medicul pentru prima dată, ar trebui să luați cu dumneavoastră câteva  lucruri care îl  vor ajuta să facă o evaluare exactă a situației.

Acestea includ:

  •  Un grafic de creștere a înălțimii și greutății copilului dumneavoastră, realizat pe perioade regulate, dacă e posibil.  Chiar dacă nu ați măsurat la domiciliu înălțimea copilului, este utilă vizita la medic, astfel încât acesta să poată ține un jurnal referitor la evoluția creșterii.
  •  Lungimea la naștere și greutatea copilului dumneavoastră.
  •  Înălțimea ambilor părinți (genetici) (fără pantofi).
  •  Informații despre pubertate : dacă a fost devreme, întârziată sau normală, pentru ambii părinți.
  •  Informații, dacă este cazul, cu privire la anumite antecedente familiale de statură mică, pubertate târzie sau orice alte boli.
  •  Detalii despre orice medicament pe care copilului dumneavoastră îl ia.

De obicei istoricul familial și un examen fizic al copilului dumneavoastră vor fi utilizate pentru a determina ce factori ar putea să influențeze creșterea și dezvoltarea.

De ce este important să mă văd cu doctorul meu?

În cazul în care copilul dumneavoastră are o problema de sănătate care afectează creșterea, este important să i se recomande un tratament cât mai precoce. Uneori, o creștere mai lentă poate fi primul semn al unei infecții sau al unei boli cronice, precum cele care afectează rinichii, inima, sistemul digestiv sau sistemele hormonale.

Ignorarea simptomelor poate duce la întârzierea diagnosticului și tratamentului, ceea ce ar putea afecta nu doar creșterea în înălțime a copilului dumneavoastră, ci și starea lui de  sănătate.

Întrebări pentru medicul dumneavoastră

  •  Ar trebui să mă îngrijoreze înălțimea copilului meu?
  •  Dacă nu: ce ar trebui să fac pentru a-mi  monitoriza copilul?
  •  Dacă nu: ce altceva pot face pentru a-mi ajuta copilul să crească?
  •  Dacă da: care sunt următorii pași?
  •  Ce tipuri de teste ar trebui făcute copilului meu pentru a afla dacă există o problemă cu creșterea?
  •  Dacă copilul meu are o problemă de creștere - ce putem face?
  •  Care sunt tipurile de tratamente pentru tulburări de creștere?
  •  Cum ar putea afecta o tulburare de creștere dezvoltarea copilului meu în alte domenii, cum ar fi inteligența, coordonarea și capacitatea de a fi independent?
  •  De unde pot obține mai multe informații?
  •  De unde pot obține sprijin?
  •  Întrebări pe care medicul dumneavoastră este probabil să vi le pună
  •  De cât timp au apărut îngrijorări legate de ritmul de creștere al copilului?
  •  Care a fost înălțimea la nașterea a copilului și greutatea?
  •  Care sunt înălțimile părinților (biologici) ai copilului?
  •  Are copilul dumneavoastră orice alte simptome, cum ar fi dureri sau sentimente de neliniște?
  •  Are copilul dumneavoastră vreo boala?
  •  Copilul dumneavoastră ia un medicament regulat?
  •  Copilul dumneavoastră mănâncă bine?
  •  Există boli în familie?
  •  La ce vârstă au intrat la pubertate părinții?
  •  Dacă aveți alti copii, aceștia  nu au probleme de creștere sau de dezvoltare?.

Rate this content

Average: 5 (1 vote)

Feedback Form